Lucrarea AUTO TEST – OBȚINEREA ȘI RESTITUIREA PERMISULUI DE CONDUCERE 13 DIN 15 – 2025 se adresează în special acelora care posedă permis de conducere, dar cărora, din diverse motive, noile modificări ale legislației rutiere nu le sunt pe deplin cunoscute.
Cartea se dorește a fi un instrument care ajută posesorul de permis să-și reactualizeze cunoștințele rutiere teoretice. Foarte mulți dintre posesorii de permis de conducere știu că legislația europeană în materie a suferit modificări în ultimii ani și că, din acest motiv, și legislația românească a trebuit să fie adaptată noilor reglementări. De asemenea, tot în context european, fiecare posesor de permis de conducere trebuie să contribuie la realizarea dezideratului primordial, acela de a preveni și a diminua substanțial numărul (și consecințele) accidentelor rutiere.
Prevenirea, reducerea sau chiar stoparea tragediilor rutiere este o responsabilitate a fiecărui participant la trafic și se poate realiza prin multiple căi, cea mai importantă fiind cunoașterea și respectarea legislației rutiere. Cartea de față vizează tocmai acest aspect al cunoașterii temeinice a legislației, inclusiv a acelei secțiuni care tratează măsurile luate de către autoritățile abilitate, în cazul nerespectării legislației. Așadar, testele din această carte cuprind o serie de întrebări similare celor utilizate de poliția rutieră în cadrul examenelor pentru restituirea permisului celor cărora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce, pe o perioadă limitată; aceste întrebări vizează tocmai situațiile în care încălcarea unor reguli de circulație a condus la aplicarea acestei sancțiuni.
Momentan, informatiile despre siguranta produsului nu sunt disponibile.
Momentan, informatiile despre producator nu sunt disponibile.
Momentan, informatiile despre persoana responsabila nu sunt disponibile.
Recomandari
Compara produse
Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.
A fost adaugat la favorite!
A fost sters din favorite!