Memoratorul de medicamente MEMOMED 2026 (Editia a 32-a), ajuns la cea de-a 32-a editie, ramane unul dintre cele mai utile instrumente practice pentru toti profesionistii din domeniul sanatatii. Acest ghid de terapie ofera, an de an, cele mai noi informatii despre fiecare substanta activa utilizata, indicatiile terapeutice nou aprobate, precum si actualizarile privind posologia sau formularea farmaceutica.
Prin utilizarea informatiilor incluse in MEMOMED 2026, profesionistii din domeniul sanatatii si toti cei interesati pot accesa rapid cunostinte actualizate din domeniul medicamentului. Pentru fiecare medicament sunt prezentate elemente esentiale de siguranta, inclusiv avertizari legate de reactiile adverse nou identificate pe baza activitatii de farmacovigilenta, precum si interactiunile medicamentoase semnificative clinic.
Ghidul terapeutic faciliteaza activitatea practica a specialistilor, oferind repere clare privind optiunile terapeutice in contextul generizarii intense a medicamentelor, in conformitate cu clasificarea ATC. Totodata, MEMOMED 2026 este actualizat cu moleculele noi care au adus progrese importante in terapie, incluzand medicamente biologice dedicate patologiilor insuficient acoperite din punct de vedere farmacoterapeutic.
Prin abordarea sintetica a informatiilor despre medicamentele clasice, medicamentele biologice si noile forme farmaceutice inregistrate in Romania, Memoratorul de medicamente MEMOMED 2026 (Editia a 32-a) ramane un instrument de referinta, oferind acces rapid la informatii actuale despre medicamentele de uz uman autorizate in Romania, pentru toti profesionistii care lucreaza in slujba sanatatii.
Prof. Dr. Farm. Simona Negres
Disciplina de Farmacologie si Farmacie clinica
Facultatea de Farmacie
UMF „Carol Davila” Bucuresti
Momentan, informatiile despre siguranta produsului nu sunt disponibile.
Momentan, informatiile despre producator nu sunt disponibile.
Momentan, informatiile despre persoana responsabila nu sunt disponibile.
Recomandari
Compara produse
Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.
A fost adaugat la favorite!
A fost sters din favorite!